„Lecții pentru 2020” cu Andra Olar-Caragea în cadrul ediției speciale Forbes România

Tip:
CITR News
|
Dată:
2020-12-18
  1. Cum apreciați într-un singur cuvânt evoluția companiei/grupului pe care o/îl conduceți în anul 2020? Acum, la final de an, cum arată realizările în raport cu obiectivele de la începutul anului? Cum a influențat pandemia afacerea pe care o conduceți? Dar domeniul în care activați? Detaliați!

 

Reinventare. Astfel aș defini evoluția CITR și a grupului Impetum din care facem parte. În această perioadă am învățat că putem să ținem echipa unită chiar și de la distanță, și e datoria noastră să ne păstrăm, chiar și în condiții neprielnice, viziunea de a salva companiile aflate în dificultate. Am reușit și în 2020 să finalizam reorganizarea cu succes a aproximativ 10 companii aflate în insolvență și chiar am implementat restructurări în afara insolvenței precum Romaero. Anul acesta ne-a arătat că putem continua investițiile noastre în digitalizare și dezvoltarea angajaților și că putem să ne îndeplinim bugetele propuse în proporție de peste 95%, cu un efort considerabil al echipei de a finaliza tranzacții precum vânzarea rafinăriei RAFO în plină criză sanitară.

O prioritate pentru noi a fost să fim alături de antreprenori, astfel încât să nu se fie singuri și să simtă susținerea noastră și, credem noi, am reușit. Am regândit scenariile de continuare a business-ului, am refăcut bugetele, cashflow-ul astfel încât să reflecte realitatea. Am încercat să fim un mediator în relația dintre companie și creditori fie ei bancari sau stat, pentru a-i putea ajuta pe ambii să găsească o soluție win-win în aceasta situație.

Din păcate, blocajul resimțit în economie s-a reflectat printr-o atitudine de îngheț a multor companii și o tendință de a aștepta ajutor din partea statului, când de fapt era nevoie de acțiune rapidă. Domeniul în care activăm a fost influențat de faptul că au existat mult mai puține intrări în insolvență comparativ cu anii precedenți, această amînare aducând și o cumulare de datorii care se vor adaugă peste cele existente la începutul pandemiei.

Astfel, recomand companiile aflate în dificultate să ia acțiuni rapide care le vor putea ajuta la salvarea lor cât încă mai exista un business viabil, cât încă mai au un produs căutat pe piață și care adaugă valoare în ecosistemul creat în jurul acestora.

 

  1. Care au fost cele mai importante lecții de business și la nivel personal pe care le-ați învățat în pandemie?


Am învățat că atât în CITR cât în tot grupul Impetum există o capacitate de adaptare și o flexibilitate uimitoare, că suntem antrenați să răspundem eficient crizelor. Am început procesul de digitalizare într-un mod accelerat, am identificat soluții rapide și inovatoare pentru a ne ajuta clienții, antreprenorii aflați în dificultate, și am încercat să aplicăm toate cunoștințele noastre dobândite în 20 de ani de experiență într-un ritm mult mai alert.”

Am învățat încă o dată că în business cel mai important este să nu renunți la a identifica modalități diverse de management de criză și că este foarte important să fii înconjurat de oameni cu care să te poți sfătui în momentele dificile, când situația pare greu de traversat. Iar o comunicare transparentă cu toți stakeholderii poate să mențină un spirit alert, orientat spre soluții mai ales în momente când ele nu par atât de la îndemână.

Când am simțit că nu am răspunsul la toate provocările am ridicat privirea înspre oamenii de lângă mine (parteneri de business și din afară) care m-au sfătuit și alaturi de care am găsit soluții.

 

  1. Traversăm o perioadă în care unul dintre actorii principali a fost statul/autoritățile. Cum apreciați prestația autorităților române în această perioadă?

 

Atunci când ești în criza sunt foarte putini participanți în economie care își permit să cheltuie mai mult. Atunci când ceilalți îngheață toate cheltuielile și investițiile, statul este cel care vine să compenseze aceatsă lipsă. Apreciem atitudinea statului în această perioadă, mai ales în privința politicilor de susținere a business-urilor aflate în dificultate, însă măsurile de amânare a plăților și subvenționare trebuie însoțite și de o politică de restructurare a acelor companii, pentru a le salva pe termen lung. Avem nevoie să înțelegem nevoile și valoarea pe care companiile o aduc în societate și să intervenim la timp pentru salvarea acelei valori.

 

  1. Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor?


În primul rând, vom regândi strategia pentru a fi mai aproape de nevoile clienților și de a acționa eficient pentru a salva valoarea din business-urile românești. Digitalizarea companiei este prioritatea numărul doi, care ne va ajuta să evoluăm în noile condiții de comunicare din societate, iar pasul trei, și foarte important pentru noi, este să continuăm să investim permanent în dezvoltarea culturii organizaționale a companiei, care ne ține împreună și coagulează forțele noastre interne.

 

  1. Care considerați că este cea mai mare provocare la nivel mondial în anul 2021 (pandemia/criza economică/telemuncă/revoluția industrială 4.0/Inteligența Artificială/terorism/migrație/mișcări sociale/ etc.)?


Ne așteptăm ca această criză sanitară să fie urmată de o criză economică având în vedere toate estimările privind revenirea economiei. Chiar și cel mai optimist scenariu prevede reveniri încete în anul 2021, iar pentur România impacutul va fi mai mare, având în vedere statutul dezechilibrat al multor companii anterior pandemiei. Această criză va avea efecte puternice care trebuie adresate începând de acum.

________________________________________________________

 

  1. Care va fi evoluția PIB pe care o anticipați pentru anul 2021?

Cred că va avea loc o scădere a PIB în 2021.

  1. Care estimați că va fi evoluția cursului valutar mediu (euro/leu) în 2021?

Leul va scădea comparativ cu euro.

  1. Dar a investițiilor străine directe?

Vor scădea și investițiile directe.

  1. Care sunt estimările legate de evoluția principalilor indicatori ai companiei/grupului pe care o/îl conduceți pentru anul viitor?

Vom încerca menținerea cifrei de afaceri și a profitului. Vom investi puternic în digitalizare, comunicare și marketing.

 

 

              

Flowers

test