Casa de Insolvență Transilvania, votată administrator judiciar de către creditorii PSV Company

Nu există comentarii

București, 15 iunie 2012 – Adunarea Generală a Creditorilor PSV Company SA a aprobat astăzi numirea Casei de Insolvență Transilvania, liderul pieței de insolvență din România, în calitate de administrator judiciar al societății aflate în procedura insolvenței. Numirea CITR a întrunit peste 60% din voturile Adunării Generale a Creditorilor.

Procedura de insolvență a PSV Company SA a fost deschisă în 2009, iar compania se află în procedură de reorganizare judiciară din noiembrie 2011.

Despre Casa de Insolvență Transilvania

CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, liderul pieței de insolvență din Romania, acționează ca liant între debitoare și ceilalți participanți în procedură. Cu o echipă de 90 de specialiști, 15 practicieni în insolvență și 12 echipe de lucru, Casa de Insolvență Transilvania a gestionat procedura insolvenței a peste 400 de societăți comerciale și este reprezentă la nivel național. Expertiza acoperă arii de activitate ca: agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălțămintei, producții ceramice, panificație, activități comerciale, extracţia și prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

Casa de Insolvență Transilvania este societatea corespondentă a societății civile de avocați Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.