Casa de Insolvență Transilvania a fost numită administrator judiciar al Uzinei “Romplumb” Baia Mare

Nu există comentarii

București, 13 februarie 2012 - Casa de Insolvență Transilvania a fost numită administrator judiciar în procedura de insolvență a Uzinei ”Romplumb” Baia Mare, aflată pe rolul Tribunalului Maramureș.

Uzina Romplumb a intrat în insolvență cu ridicarea parțială a dreptului de administrare, conform deciziei Tribunalului Maramureș. Casa de Insolvență Transilvania va analiza în perioada următoare activitatea companiei de stat și va contura împreună cu conducerea uzinei un plan de reorganizare a societății.

Deschiderea procedurii de insolvență este o oportunitate pentru Romplumb de a continua producția. Reorganizarea va veni în sprijinul activităților comerciale prin conturarea unui sistem de administrare al fondurilor care să fie eficient și să aducă, în timp, profitabilitate. Vom alege, împreună cu reprezentantii companiei, cele mai bune soluții pentru Romplumb a declarat Vasile Godîncă-Herlea, Managing Partner al CITR.

Uzina Romplumb a fost înființată ca societate comercială pe acțiuni în 1990 și produce plumb decuprat din concentrate selective de plumb, prin prelucrarea pirometalurgică a concentratelor de plumb.

Despre Casa de Insolvență Transilvania

CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA este unul dintre cei mai importanți practicieni în insolvență din România și acționează ca liant între debitoare și ceilalți participanți în procedură. Cu o echipă de 90 de specialiști, 30 practicieni în insolvență și 12 echipe de lucru, Casa de Insolvență Transilvania a gestionat procedura insolvenței a peste 500 de societăți comerciale și este reprezentă la nivel național. Expertiza acoperă arii de activitate ca: agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălțămintei, producții ceramice, panificație, activități comerciale, extracţia și prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

Casa de Insolvență Transilvania este societatea corespondentă a societății civile de avocați Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.

Post Comment

Ai o opinie? Lasă-ne un comentariu!

*
*
*
*

Comentarii

Informații, solicitări interviuri, analize și statistici CITR:
Timea Bereczki
Corporate Communications CITR Group
timea.bereczki@citr.ro
+40 736 008 998

Comunicate recente

Business în dificultate? CITR e mai mult decât insolventă. Redăm echilibrul şi perspectiva în businessul tău prin soluţii 360. Scrie-ne adresa ta de e-mail şi află cum.