România paradoxurilor: cea mai mare creștere economică din Europa, însă jumătate din companiile de impact sunt în dificultate

Nu există comentarii
  • 3% din companiile din România au impact asupra economiei, iar 50% dintre acestea sunt în dificultate
  • Dacă se urmează tendința din ultimii ani, vom ajunge la 15.000 de companii de impact până la finalul anului 2018, lucru care poate genera un efect de domino în economie
  • Suntem față în față cu o economie performantă, care stă pe o bază îngustă
  • Investitorii ar trebui să se uite la companiile în dificultate, pentru că acolo sunt oportunitățile
  • O economie sănătoasă are nevoie de antreprenori locali

București, 26 aprilie 2017: 3% din totalul companiilor românești reprezintă motorul economiei autohtone, iar jumătate din ele se află în stare de dificultate, potrivit celei de-a treia ediții a studiului CITR Group privind evoluția societăților de impact între 2013 și 2015. Numărul acestor societăți de impact este în scădere, de la 23.384 în 2013 până la 19.564 în 2015. Dacă se menține acestă tendință de contracție a companiilor de impact, întreaga economie poate fi afectată, prin efect de contagiune. Toate acestea, în contextul în care România nu este capabilă să genereze suficienți antreprenori noi încât să compenseze dezechilibrul din business-ul românesc.

CITR Group a realizat a treia ediție a studiului său despre companiile de impact din România, studiu ce acoperă intervalul 2013 – 2015. Acestea au fost analizate luând în calcul raportările financiare de sfârșit de an. În studiu au fost incluse companii care au active totale de peste un milion de euro și nu se află în insolvență. Analiza include și companii deținute de stat, însă exclude organizații neguvernamentale, bănci, societăți de asigurări, societăți de brokeraj și fonduri de pensii, ale căror situații financiare sunt diferite de celelalte companii

Studiul relevă că, de cel puțin trei ani, asistăm la un paradox al economiei românești: în ciuda celei mari mari rate de creștere din Europa, domeniul insolvenței rămâne foarte activ și tumultuos. Doar în 2016, datoriile totale ale celor 314 companii analizate și intrate în insolvență au fost de 2,4 miliarde de euro, ceea ce echivalează cu aproximativ 1,5% din PIB. La nivel numeric, raportul companii sănătoase versus companii cu probleme (aflate în diferite stadii de dificultate) este aproape egal. 

Deși cele 19.564 de companii de impact reprezintă doar 3% din totalul societăților din România, ele generează 68% din cifra de afaceri cumulată la nivel național și angajează 41% din forța de muncă existentă în România. Numărul angajaților din aceste 19.564 de companii a scăzut între 2013 și 2015 – astfel, s-au pierdut aproximativ 19.000 de locuri de muncă. Aproximativ 36% din companiile de impact au profitabilitatea cuprinsă între 0% - 5%, un nivel mult prea mic pentru a susține grade de îndatorare de peste 70%. Cu toate acestea, 39% dintre companiile cu profitabilitatea la acest nivel redus au o îndatorare de 70 – 100%. 

“Pentru perioada 2013 – 2015, studiul indică o concentrare spre vârf a companiilor din economia României. Numărul companiilor de impact a scăzut, însă generează mai mult, sunt mai profitabile și folosesc mai puțini angajați. Cu alte cuvinte, piramida economiei românești este mai înaltă, vârful mai ascuțit, iar la bază pot apărea mișcări seismice capabile să distrugă întregul sistem. Anual, peste 1.000 dintre companiile importante din România își pierd din relevanță, deoarece devin mai mici – activele lor scad sub un milion de euro. În acest ritm, la finele anului viitor vom avea doar 15.000 companii relevante, adică mai puțin de una la mia de locuitori. Această diminuare nu trebuie privită ca un fenomen izolat. Implicațiile colaterale sunt similare efectului de domino și pot afecta întreaga economie”, a explicat Rudolf Vizental, CEO al CIT Resources

Piramida companiilor de impact are la bază un număr ridicat de firme cu active mai mari de un milion euro, dar până în 10 milioane de euro. Acest nivel concentrează și cel mai mare număr de angajați din rândul companiilor de impact. În același timp, vârful piramidei conține un număr redus de firme, fiecare cu active de peste 50 de milioane de euro, dar, cumulat, această clasă deține cele mai mari active, cele mai mari datorii și, de asemenea, înregistrează cele mai mari vânzări.

Potrivit studiului CITR Group, companiile de impact au fost împărțite în finanțabile, restructurabile și insolvabile. Numărul celor dintâi a crescut, următoarele au scăzut, iar cele insolvabile aproape s-au înjumătățit. 

O analiză a categoriei companiilor finanțabile demonstrează că a fost principala câștigătoare a ultimilor ani. Perioada de dificultate a fost folosită drept oportunitate de creștere și de consolidare, aceste companii continuând să reprezinte locomotiva economiei românești. Însă, conform studiului, companii sănătoase din punct de vedere al indicatorilor la un moment dat pot ajunge ca anul următor să intre în stare de dificultate sau chiar în insolvență. Motivele pot fi multiple: de la decizii manageriale greșite, la modificări structurale neprevăzute ale condițiilor de piață sau ale legislației în vigoare.

Cât despre companiile restructurabile, per ansamblu, ele își îmbunătățesc indicatorii, dar se diminuează ca număr, generează o cifră de afaceri mai mare și cresc productivitatea angajaților. Din punct de vedere al rezultatului net însă, contribuie cu mai puțin la profitul net consolidat al companiilor de impact. Problema lor majoră constă într-un grad de îndatorare ridicat și lichiditate redusă. Firmele restructurabile sunt concentrate în intervalul de îndatorare 70% - 100% –  această concentrare este exprimată atât cantitativ (aproximativ trei sferturi din numărul lor), cât și ca valoare a cifrei de afaceri, a activelor totale și a datoriilor.

În aceeași perioadă, numărul companiilor insolvabile s-a redus, însă reducerea nu este calitativă și nu reflectă însănătoșirea lor; indicatorii firmelor în insolvență iminentă se degradează continuu în perioadă analizată. Această categorie este caracterizată de o rată a pierderii nete ridicate în creștere accentuată în 2015 față de anii precedenți (-21% pierdere netă în 2015, față de 13% pierdere netă în 2014 și 12% în 2013), rentabilitate negativă a activelor și o încasare la peste un an de zile a creanțelor în 2015. Toate acestea determină menținerea unor stocuri reduse și o productivitate a angajaților la sub jumătate din productivitatea angajaților celorlate clase de companii.

“Companiile nu se însănătoșesc de la sine, e nevoie de intervenție: de investiții, de strategii de turnaround și de susținere la nivel de comunitate. Pentru a face ca redresarea a aproape jumătate din societățile de impact să fie probabilă, nu doar posibilă, trebuie să le acordăm o șansă antreprenorilor care s-au confruntat ori se confruntă cu dificultăți sau insolvență. Studiile demonstrează că, odată ce au trecut printr-o astfel de experiență, devin mai eficienți și mai atenți la pericole și estimează mai corect riscurile și oportunitățile. Mediul românesc de business nu-și poate permite să-i piardă. O economie sănătoasă are nevoie de antreprenori locali”, a afirmat Alexandru Tănase, Managing Partner CITR.  

Despre CITR Group

CITR Group asistă companiile în procesul lor de recuperare prin furnizarea soluțiilor de reorganizare, restructurare și investiții. Grupul are resurse pentru gestionarea tuturor domeniilor de business, atât în, cât și în afara procedurilor judiciare. Fondat în 2014, misiunea acestuia este anticiparea nevoilor antreprenorilor și îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite companiilor, astfel încât orice impas economic să fie transformat într-o oportunitate de business. Sub umbrela CITR Group funcționează societățile CITR, CIT Restructuring si CIT Resources.

CITR este o societate de practicieni în insolvență, lider al pieței de profil din România. Cu o experiență de peste 16 ani și cu un portofoliu de peste 850 de proiecte, gestionează, în prezent, o masă credală de peste patru miliarde de euro și un patrimoniu de peste 650 milioane de euro. CITR a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro în ultimii cinci ani, din care 100 de milioane de euro doar în 2016. CITR are 10 filiale în toată țara și oferă soluții personalizate prin cei peste 120 de specialiști.

CIT Restructuring este o societate orientată pe restructurări de business în afara insolvenței, formată din specialiști cu o experiență de peste 16 ani în domeniu. Societatea este specializată în tranzacții și debt restructuring, soluții de finanțare și de management, diagnoză și planificare strategică.

CIT Resources este o companie axată pe finanțarea societăților românești în dificultate prin investiții în companiile cu capacitate de redresare operațională imediată.

Post Comment

Ai o opinie? Lasă-ne un comentariu!

*
*
*

Comentarii

Informații, solicitări interviuri, analize și statistici CITR:
Timea Bereczki
Corporate Communications CITR Group
timea.bereczki@citr.ro
+40 736 008 998

Comunicate recente

Business în dificultate? CITR e mai mult decât insolventă. Redăm echilibrul şi perspectiva în businessul tău prin soluţii 360. Scrie-ne adresa ta de e-mail şi află cum.